şi acum, te rog ...

... să pleci. A mia oară-ţi spun că nu te mai iubesc. A mia oară te mint, o minciună atât de nereuşită, încât nici măcar eu nu mă cred; îţi spun că nu te vreau înapoi, dar mint şi aici.
Pot şi fără tine, aşa spun, şi, într-adevăr, pot, dar când vine seara îmi amintesc de tine. Şi-mi lipseşti atunci şi acum şi mereu. Chiar şi atunci când vorbim.

De câte ori vorbim ? De două ori pe an: de ziua mea şi de ziua ta, iar atunci vorbim câte zece minute. Te simt rece, străin, ocupat - prea ocupat pentru mine. 
Şi mulţi mă-ntreabă "îl mai iubeşti?", iar eu flutur din mână şi zic "nu", dar nimeni nu ştie ce-i de fapt în sufletul meu, iar dacă cineva ştie şi spune "te-nţeleg", e un ipocrit. Nu o face. 
Fiecare simte durerea în mod diferit, unii mai tare şi alţii mai puţin tare. Eu vreau să nu mai simt nimic. Vreau să te şterg din memorie şi să uit că exişti, dar nu se poate.
Vreau doar să te uit, aşa cum şi tu m-ai uitat deja.


M-ai uitat, aşa este, nu ?